Anunțuri

 

Duminică, 10 iunie

 

 

08.30: Liturghia copiilor.

11.00 Liturghia comunității

17.30: adorație euharistică

18.00: Sfânta Liturghie de seară.

 

După liturghia tinerilor, din această seară, la cateheză, sunt așteptați toți tinerii care s-au înscris la campusul Vara Împreună, pentru a stabili anumite detalii și responsabilități.

 

Din partea școlii am fost rugați să anunțăm, că luni copii de la grădiniță sunt așteptați la ora 12:30, întrucât în cursul dimineții educatorii au activități la Faraoani.

 

Dacă mai sunt copii care încă nu s-au înscris la Vara împreună 2017, sunt așteptați la birou cât mai curând, pentru a putea comanda materialele necesare acestei săptămâni de activități cu cei mici.

 

Miercuri, 13 iunie, avem comemorarea sfântului Anton de Padova. La liturghia de seară, ora 19:00, vom binecuvânta copii și crinii.

 

Duminica, viitoare, la ora 11.00, avem hramul „Sfântul Anton de Padova” în parohia Faraoani. Ca și în anii trecuți liturghia de la ora 11.00 se suspendă, iar la ora 10.00 vom porni în procesiune din fața bisericii.

 

Mulțumim credincioșilor de pe sectorul II Valea de Sus care au ajutat la curățenia în biserică. Sâmbăta viitoare îi așteptam la curățenie pe cei de pe sectorul I Valea de Jos.

 

 

 

Vă dorim o săptămână binecuvântată!