8.30 Liturghia copiilor

11.00 Liturghia comunitară urmată de repetiția la corul mare

17.30 Adorația euharistică

18.00 Sfânta liturghie de seară urmată de întâlnirea comitetului bisericesc.

 

Luni, la ora 10:00, în biserică va fi o înmormântare.

Marți 25 septembrie, la ora 11:00 va avea loc la monumentul recunoștinței o ceremonie festivă dedicată anului centenar. Se va face o pomenire a eroilor precum și alte manifestări la care sunteți invitați să fiți prezenți în număr cât mai mare.

Începând de joi vom avea și ocazii specială de spovezi începând cu ora 17.00 pentru a putea beneficia cu toții de indulgența plenară a hramului. Duminica viitoare vom celebra prima liturghie la 8.30 la care sunt invitați toți copii și cei care nu au posibilitatea să vină la altă sfântă liturghie. La ora 11.00 va fi liturghia solemnă a hramului la care va predica părintele decan de Bacău Isidor Dâscă. Seara va mai fi o sfântă liturghie la ora 18.00

 

Vineri, 28 septembrie, începând cu ora 9.00 invităm voluntari care să ajute la pregătirea bisericii pentru sărbătoarea hramului. În mod deosebit invităm pe cei de pe sectorul II Valea Dragă și sectorul I Valea de Sus.

 

Sâmbătă, 29 septembrie, se păstrează programul normal: dimineață la 6:30 și seara la ora 18.00. Vă invităm la liturghia de ajuns să fi-ți în număr cât mai mare când va vor fi și ocazii de spovezi.

 

Vă dorim o săptămână binecuvântată!