Anunțuri

 

28 ianuarie

 

8.30 liturghia copiilor;

11.00 Sfânta Liturghie comunitară

16.30 Adorație euharistică.

17.00 Sfânta liturghie de seară;

 

Vineri, 2 februarie, în Ziua Mondială a persoanelor consacrate, sărbătorim Întâmpinarea Domnului. Nu este sărbătoare de poruncă dar liturghiile vor fi la orele 8.00 și 17.00. La fiecare liturghie vor fi binecuvântate și lumânările.

 

Sâmbătă, 3 februarie, celebrăm memoria sfântului episcop martir Blaziu. După sfintele liturghii de la 8.00 și 17.00 vom primi fiecare personal binecuvântarea cu lumânările sfințite pentru a fi feriți de bolile de gât și de orice alt rău.

 

Săptămâna aceasta începem o nouă serie de vineri I din lună. Cei care doresc să urmeze această devoțiune în cinstea Inimii preasfinte a lui Isus, și nu se pot deplasa la biserică, să se anunțe la biroul parohial pentru a fi luați în evidență. Precizăm că cei care au urmat vinerile I din lună în anul trecut nu mai este necesar să se înscrie.

 

Mulțumim credincioșilor de pe sectorul I Valea Dragă, care au ajutat la curățenia în biserică. Sâmbătă așteptăm voluntari de pe sectorul II Valea Dragă.

 

La biroul parohial, puteți găsi DVD-ul cu înregistrări de la concertul de Crăciun și Jubileul familiei. Tot la birou găsiți Biblia, ediția nouă; calendare pe 2018 și diverse cărți religioase.

 

 

Vă dorim tuturor o săptămână binecuvântată!