8.30 liturghia copiilor;
11.00 Sfânta Liturghie comunitară.
16.30 Adorație euharistică.
17.00 Sfânta liturghie de seară;

Luni vom fi în comuniune cu un grup de credincioși din parohia Faraoani care ne vor vizita și împreună ne vom ruga la rozariu și sfânta Liturghie pentru unitatea în credință a tuturor creștinilor.

Miercuri un grup din parohia noastră va participa la un moment de rugăciune pentru unitatea creștinilor în parohia din Faraoani. Cei interesați să participe la acest moment de rugăciune comună sunt așteptați în fața bisericii noastre la ora 16.00.

Știm că mulți dintre dumneavoastră prenotați anumite liturghii, și bine faceți, dar vă invităm să o faceți din timp. Însă, când peste acele liturghii, cad anumite celebrări, de exemplu o cununie, un botez, 40 de zile de la moartea cuiva, vă rugăm să nu vă supărați că suntem nevoiți să transferăm acele liturghii. Și parcă este scris, acest lucru se întâmplă la acele familii care sunt foarte sensibile dacă nu se celebrează în acea zi liturghia plătită și se supără ușor criticând cu asprime întâmplarea. Prin urmare vă rugăm să anunțați liturghiile aniversare cu cel puțin 3 luni înainte pentru a găsi loc în ziua dorită de dumneavoastră.

În vederea continuării lucrărilor la interiorul bisericii într-un termen cât mai scurt s-a propus ca și în anul acesta cei care au un loc de muncă (care au lucrat și anul trecut) să poată direcționa 2% din impozitul pe venit către biserica din Valea Mare. În săptămânile următoare veți putea găsi la biroul parohial și formularul necesar.

Vă dorim tuturor o săptămână binecuvântată!