08.30: Liturghia copiilor.
11.00: Liturghia comunitară.
17.00: Sfântul rozariu și adorația euharistică.
18.00: Sfânta Liturghie de seară.

La liturghia de la 11.00 vor fi prezente mai multe surori și superioara generală din congregația „Surorile sărace ale lui Don Morinelo”.

Mâine, 4 iulie, după liturghia de dimineață va avea loc meditația lunară a terțiarilor.

S-a tipărit numărul 15 al revistei noastre locale „Ecouri din Vale”. În acest număr aveți ocazia să citiți articole diverse și interesante. Avem pagini despre Anul Milostivirii, despre misiunile populare, despre episcopul nostru Ioan Duma, la 35 de ani de la trecerea la cele veșnice, lista hramurilor din decanatul de Bacău, precum și despre sărbătorile care au fost și care vor veni.

Mulțumim credincioșilor care au contribuit la colecta specială din sărbătoarea sfinților Petru și Paul. La cele două liturghii celebrate în comunitate s-au adunat 450 ron.

A sosit la biroul Parohial revista Lumina creștinului pe luna iulie.

Vă dorim o săptămână binecuvântată!

Afiș-2