Dacă dorim să arătăm ca suntem preocupați de adevărata fericire a elevilor noștri și că vrem să-i ajutăm ca să-și facă mai ușor datoria, mai înainte de toate este
necesar să nu uitați niciodată că voi îi reprezentați pe părinții acestor scumpi tineri, pentru care am muncit întotdeauna cu drag, am studiat și mi-am exercitat ministeriul preoțesc, dar nu numai eu, ci și întreaga congregație saleziană.
De câte ori, fiii mei iubiți, în lunga mea carieră, a trebuit să mă conving de acest mare adevăr! Este mai ușor să te enervezi decât să ai răbdare, să ameninți un copil decât să-l convingi! Aș spune chiar că este mai comod, pentru nerăbdarea și mândria noastră, să-i pedepsim pe cei recalcitranți, decât să-i corectăm, suportându-i cu fermitate și cu blândețe.
Vă recomand caritatea pe care o avea sfântul Paul față de neofiți, care adesea îl făceau să plângă și pe care îi implora atunci când îi vedea mai puțin docili, sau că răspundeau rău la iubirea sa.
Aveți grijă ca nimeni să nu creadă că vă lăsați duși de impulsurile pasionale ale sufletului vostru. Este greu, atunci când trebuie să pedepsești, să-ți păstrezi acel calm care este necesar pentru a nu da impresia că acționezi pentru a-ți arăta autoritatea sau pentru a-ți descărca mânia.
Să-i privim ca pe copiii noștri pe aceia asupra cărora trebuie să exercităm o anumită putere. Să ne punem în slujba lor, asemenea lui Isus, care a venit să asculte, nu să poruncească. Să îndepărtăm de la noi tot ceea ce ar putea să ne dea aerul de dominatori și să nu dominăm decât pentru a sluji mai bine.
Așa se comporta Isus cu apostolii săi, cărora le suporta ignoranța și grosolănia, ba chiar și puțina credință. De asemenea, și pe păcătoși îi trata cu bunătate și familiaritate, încât la unii trezea mirarea, iar la alții, scandalul, dar la cei mai mulți speranța că vor obține iertare de la Dumnezeu. De aceea ne-a poruncit să fim blânzi și smeriți cu inima.
De vreme ce sunt copiii noștri, să îndepărtăm orice mânie atunci când trebuie să le corectăm greșelile, sau măcar să ne-o moderăm, încât să pară total stinsă.
Să nu fie agitație în sufletul vostru, să nu fie dispreț în ochii voștri, să nu fie insulte în cuvintele voastre, ci să aveți milă pentru prezent și speranță pentru viitor, ca să fiți cu adevărat părinți care lucrează pentru corectarea și educarea copiilor lor.
În cazuri grave, este mai bine să vă încredințați lui Dumnezeu, să-l rugați cu încredere și umilință, decât să revărsați un torent de cuvinte care, în timp ce îi ofensează pe cei care le ascultă, nu aduc nici un folos celor care le merită.
(Scris., Torino 1959, 4, 201-203)
