Duminică, 11 octombrie 2015, s-a celebrat Ziua Recunoștinței în comunitatea noastră.
Deja de sâmbătă după-amiază gospodinele din sat au început pregătirile, amenajând altarul și standurile de la Oratoriu.
Liturghia de la ora 11.00 a fost dedicată recunoștinței față de Dumnezeu, pentru recoltele și darurile oferite în acest an, precum și tuturor binefăcătorilor din țară și din străinătate. După Sfânta Liturghie ne-am îndreptat spre Oratoriu, unde, în timp ce se admirau standurile pregătite pe sectoare, se asculta muzica Orchestrei și se urmăreau dansurile Ansamblului „Ecoul din Vale”. Mulțumim doamnei Cristina Ciuraru Pal, care a oferit o plăcintă gustoasă tuturor participanților la sărbătoare și a susținut prezența Ansamblului la sărbătoarea noastră. Mulțumim membrilor Orchestrei și Ansamblului „Ecoul din Vale” pentru muzică și dansuri, fraților Cochior pentru numărul distractiv prezentat și tuturor gospodinelor pentru standurile pregătite în biserică și în Oratoriu.
Domnul să răsplătească pe toți binefăcătorii de aproape, sau de mai departe și să ne ajute să fim mereu recunoscători pentru harurile primite.

Prezentăm și poezia recitată de Magda Coșa

Viața are valoare dacă o dăruiești

1 Sunt mulți cei care oferă puțin din cele multe pe care le au
Și le oferă pentru a primi recunoștință
Această dorință ascunsă umbrind darurile lor.

2 Și sunt dintre aceia care au puțin, dar oferă mult.
Sunt tocmai cei care cred în valoarea vieții și a generozității
Și aceștia nu vor sărăci niciodată.

3 Există unii care oferă cu bucurie
Și această bucurie este răsplata lor
Există alții care oferă cu durere
Și această durere este suferința lor.

4 E bine să dai atunci când ți se cere,
Dar e mai bine să dai atunci când,
Chiar dacă nu ți se cere, înțelegi nevoile celorlalți.

5 Tot ceea ce ai
Într-o zi sau alta vor dispărea
De aceea oferă acum când o poți face tu
Și nu lăsa această misiune celor de după tine.
Magda Coșa