Episcopii Ioan Duma şi Anton Durcovici reprezintă în istoria Bisericii noastre locale pilonii în jurul cărora s-au adunat toţi preoţii şi credincioşii diecezani şi franciscani deopotrivă, în anii de început ai prigoanei comuniste, în cadrul rezistenţei prin credinţă.

Amândoi avuseseră un parcurs academic de excepţie – au absolvit facultăţi pontificale de prestigiu din Roma -, iar după întoarcerea în ţară au activat cu succes atât în plan pastoral cât şi scolastic. Chiar dacă şi-au desfăşurat activitatea pastorală în dieceze diferite până în anul 1948 – canonicul Anton Durcovici în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, iar pr. Ioan Duma în Dieceza de Iaşi ca paroh de Galaţi şi reprezentant de frunte al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali-, cei doi prelaţi au avut prilejul să se întâlnească cu diferite prilejuri şi să-şi aprecieze în mod reciproc activitatea.

Can. Anton Durcovici, mai în vârstă cu opt ani decât pr. Ioan Duma, şi-a format opinia, imediat după instalarea comuniştilor la putere în România, cum că confratele său era una dintre cele mai ilustre figuri ale Bisericii locale din Moldova. La 25 noiembrie 1946, imediat după nominalizarea canonicului Anton Durcovici pentru scaunul episcopal de Iaşi, nominalizare respinsă iniţial de guvernul comunist condus de Petru Groza, canonicul Anton Durcovici şi arhiepiscopul de Bucureşti, Alexandru Theodor Cisar au prezentat papei Pius al XII-lea o soluţie pentru ieşirea din impas şi anume nominalizarea ca episcop de Iaşi a parohului de Galaţi Ioan Duma, care îndeplinea la data respectivă şi funcţia de vizitator apostolic pentru mănăstirile franciscane conventuale din Moldova. În opinia celor doi, pr. Ioan Duma era persoana cea mai potrivită pentru primirea acestei misiuni, datorită calităţilor sale preoţeşti deosebite, având şi agrementul autorităţilor române.

Îl impuneau pentru această misiune, rezultatele remarcabile avute la parohia şi Şcoala Parohială din Galaţi, era apreciat atât de clerul diecezan cât şi de cel regular; era o persoană de mare prestanţă, caracter energic, prudent şi convingător; era un poliglot şi un bun predicator popular; bun administrator şi om de iniţiativă; era apreciat de autorităţile civile, iar cu ocazia deselor deplasărila Bucureştiera mereu găzduitla PalatulNunţiaturiiapostolice din Bucureşti; era un bun călugăr franciscan, dar cu vederi deschise, largi, şi care odată ajuns la demnitatea episcopală oferea garanţia că nu va favoriza clerul franciscan în detrimentul celui secular; era un preot cultivat, pios, zelos şi umil.

Aşa cum se cunoaşte, Sfântul Scaun a insistau în cele din urmă cu privire la nominalizarea episcopului Anton Durcovici, iar autorităţile comuniste şi-au dat acordul la începutul lunii aprilie 1948. Un an mai târziu, la 26 iunie 1949, ep. Anton Durcovici va fi arestat de Securitate şi internat în diverse închisori, murind în condiţii dramatice, de foame, la 10 decembrie 1951,la SighetuMarmaţiei.

Pr. Ioan Duma va fi ales şi consacrat în anul 1949 ca episcop în clandestinitate de către nunţiul Gerald Patrick O’Hara, consacrarea sa neavând acordul guvernului comunist.

Arestarea ep. Anton Durcovici a fost pentru ep. Ioan Duma prilejul de a milita pentru creşterea propagandei anticomuniste în ţările din Europa Occidentală, precum şi pentru o puternică popularizare în Occident a cazului Anton Durcovici.

La rândul său, ep. Ioan Duma va fi arestat de Securitate la 25 septembrie 1951 şi închis în Gulagul comunist timp de patru ani, trăind apoi până în anul 1964 cu „domiciliu obligatoriu” în parohiile din Iaşi, Mihail Kogălniceanu şi Tg. Jiu.

Interesant este faptul că ep. Ioan Duma are meritul de a fi informat pentru prima dată Sfântul Scaun, în anul 1956, cu privire la moartea eroicăla SighetuMarmaţieia ep. Anton Durcovici. Şi tot lui îi aparţine ideea lansată în anul 1973 cu privire la adunarea datelor istorice pentru întocmirea dosarului de beatificare privindu-l pe episcopul de Iaşi Anton Durcovici. Nu s-a reuşit în acest sens, din cauza regimului ateo-comunist, însă gestul său curajos trebuie recunoscut şi apreciat.

Episcopul Anton Durcovici şi Ioan Duma au suferit şi pătimit persecuţiile din partea duşmanilor Bisericii, în numele credinţei şi al fidelităţii faţă de Sfântul Scaun.

Dr. Dănuţ Doboş