Miercuri, 24 iunie, după Liturghia de seară va avea loc în biserica din Valea Mare lansarea cărții „Iubește și fă ce vrei,” a autorilor Simona și Vlad Achim. Cei interesați vor putea primi și autografe de la autorii cărții.

Vă prezentăm primul roman catolic românesc. Ce este specific unui roman catolic? El nu face decât să ia din comorile de înțelepciune și de har ale Bisericii și să le pună într-o formă literară demnă de acestea.
De cele mai multe ori, când am avut de-a face cu o carte sau cu un film, deși am fost impresionați de valoarea literară, respectiv cinematografică, am rămas profund dezamăgiți de ideile transmise sau uneori chiar a trebuit să renunţ la cele care s-au dovedit anticreştine.
În cazul cărţii noastre veţi găsi îmbinate armonios adevărul şi frumuseţea. Hrană sufletească şi plăcere în acelaşi timp.
Am scris acest roman după multă căutare a vocației. Acum patru ani, vizionam filmul Decalogul, regizat de Kieslowsky. Acesta a fost sursa de inspirație, pentru că ne-am hotărât să ilustrăm cele zece porunci într-un roman cu tot atâtea capitole. De ce-am ales poruncile? Le socotim o rețetă a fericirii, conținând cuvintele vieții veșnice.
Am ales apoi mesajul ilustrat de titlu: Iubește și fă ce vrei. Este un citat din scrierile Sfântului Augustin de multe ori prost interpretat. Prima parte reprezintă un rezumat al poruncii iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui. Partea a doua – fă ce vrei – se referă la libertatea omului spovedit și împărtășit, singurul cu adevărat liber, deoarece nu mai poartă povara păcatului și poate să facă ceea ce vrea, netrecându-i prin cap să-l mai supere pe Dumnezeu.
Cartea poate fi receptată ca roman de dragoste, teologic, filozofic, polițist și psihologic. Este scrisă în stil postmodernist, după toate canoanele literaturii culte.
Un tânăr din parohie ne-a mărturisit, după ce a citit cartea, că a găsit în ea răspunsul la toate problemele morale ale oamenilor de astăzi. De aceea, vă îndemnăm să folosiţi această carte şi ca mijloc de evanghelizare, ca un mod de a vorbi despre Cristos celor mai reticenţi. Nu puteţi să le vorbiţi direct, oferiţi-le o Biblie, un catehism. Refuză să le citească?… Încercaţi să le dați romanul nostru şi sigur vor fi mai deschişi, neştiind ce-i aşteaptă.