Marți, 22 aprilie ne-am bucurat să avem în mijlocul nostru pe părintele Florin Sescu, responsabil al Centrului Misionar diecezan, care la liturghia de seară s-a rugat pentru toți susținătorii misiunilor din comunitatea Valea Mare. La predică părintele a subliniat faptul că și noi putem ajuta ca misionarii să ducă vestea învierii la cei care nu-l cunosc pe Isus, prin rugăciunile și ofertele noastre pentru copiii care nu au nici măcar strictul necesar pentru supraviețuire.

După Sfânta Liturghia a urmat un concert cu cântece de Paști susținut de o formație de tineri din Iași, coordonată de Mădălin Munteanu. Cei prezenți au fost încântați de modul în care membrii formației  au cântat la voce sau instrumente spre bucuria tuturor. Sperăm cât de curând să postăm câteva din aceste cântări pe site-ul parohial, la rubrica fișiere audio. Îi felicităm pe membrii acestei formații pentru mesajul transmis și pentru gestul de solidaritate față de copiii de la Casa de copii Madre Carla de la Butea.