Miercuri 4 octombrie, după Liturghia de seară, am plecat în procesiune de la biserică spre cimitir. Pe drum ne-am rugat sfântul Rozariu atât pentru răposații noștri, cât și pentru cei 32 tineri care au murit zilele trecute la București. Ne-am rugat atât pentru tinerii grav afectați de incendiul de la „Colectiv”, care au rămas marcați pentru toată viața, cât și pentru părinții, rudele și prietenii, care suferă alături de ei.
Ne-am rugat pentru o lume mai bună în care să nu ne mai judecăm unii pe alții, dar să ne iubim după cum ne învață Isus. Să ne împlinim fiecare mai bine datoria, pentru a fi mai bine în țara în care trăim. Să punem în practică și învățătura sfântulu Paul: „Bucuraţi-vă cu cei care se bucură şi plângeţi cu cei care plâng!” (Romani 12,15)
La cimitir s-a făcut un prohod pentru toți răposații, dar în mod deosebit ne-am rugat pentru cele 27 persoane, care au murit în anul 1988 în accidentul de la Valea Uzului, precum și pentru cei pesta 30 tineri care au murit în tragicul accident de la București. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!

Pomenirea credincioșilor răposați 4 noiembrie 2015