Valea Mare – sat din actuala comună Faraoani, judeţul Bacău este aşezat în regiunea dealurilor din dreapta Siretului, pe valea pârâului cu acelaşi nume, afluent care este situat pe malul drept al Siretului, la nordul satului Faraoani. Până la actuala împărţire judeţeană a teritoriului, era sat aparte şi în trecut a fost şi centru comunal. Împreună cu satul Faraoani, satul Valea Mare a fost inclus în toate relaţiile despre situaţia Bisericilor catolice din Moldova.

La început a fost un singur sat – Faraoani – aşezat la gura văii pârâului Valea Mare. În cimitirul comun Valea Mare – Faraoani, exista o biserică veche din lemn. Existenţa acestei biserici este menţionată, pentru prima dată de relaţia din anul 1641 a episcopului Petru-Bogdan Baksic, apoi şi de relaţia din anul 1643 a episcopului Bartolomeo Basetti, care ne arată şi dimensiunile bisericii, şi anume 12×5 paşi. Biserica a fost reparată de mai multe ori, o reparaţie mai însemnată făcându-se în anul 1828.

În perioada tulburări politice din secolelel XVII-XVIII, care au dus la marele exod al catolicilor din Moldova, între anii 1682-1750, toţi credincioşii satelor ce erau aşezate pe Drumul Mare de scurgere a trupelor spre Polonia, au părăsit aşezările însă cei din Faraoani au rămas în sat şi numai în cazuri extreme se ascundeau în desişurile pădurilor.

Cu trecerea timpului au înţeles că poziţionarea geografică a satului – la “Drumul Mare” – este primejdioasă, astfel încât sătenii au început să părăsescă vatra veche a satului. O parte dintre ei au trecut malul drept al pârâului Valea Mare, fixându-se pe vatra actuală a satului Faraoani, iar alţi locuitori s-au retras în fundul văii pârâului Valea Mare, la vatra actuală a satului Valea Mare. În acest fel s-au format două aşezări distincte – Faraoani şi Valea Mare – iar în vatra veche a rămas numai biserica şi cimitirul pe care o împrejmuieşte, cimitir care a rămas comun pentru ambele sate.

Pentru prima dată, noua aşezare formată pe fundul văii pârâului Valea Mare este semnalată de relaţia prefectului misiunii, Pr. Ioan Hrizostomul Dejoannis din 9 aprilie 1762 sub forma “Lunga”, aşezare situată la vest de Faraoani, cu un total de 18 case de catolici cuprinzând 87 de credincioşi(1) .

Raportul anonim despre starea bisericilor catolice din Moldova, scris probabil în anul 1776, menţionează două aşezări care compun satul Valea Mare de astăzi: “Valea Dragă” şi “Valea Mare”, fiecare având 250 de credincioşi. La fel, lista parohiilor din Moldova, întocmită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, semnalează la parohia Faraoani aşezările “Valeamare” şi Valeadraga”(2) .

Relaţia din 8 martie 1833 a vizitatorului apostolic din Moldova Pr. Petru Rafail Arduini, arată că la parohia Faraoani, Pr. Stanislau Zamoiski stătea un an la Faraoani şi alt an la Valea Mare, unde a construit biserica şi casa pentru preot. Este prima menţiune documentară a bisericii din Valea Mare şi a “parohiei” din acest sat.

Vizita făcută la parohia Faraoani de vizitatorul apostolic Pr. Iosif Tomassi şi descrisă în relaţia sa din 1858, ne descrie astfel situaţia de la Valea Mare: “(…)Valea Mare – sat cu biserica închinată Sfântului Duh, construită din lemn în anul 1832. Nu are alte sate în subordine, (…) sunt aici 1436 de credincioşi” (3).

Nu putem trece cu vederea locul de pelerinaj de la “Ciciola”. Originea acestui loc este foarte confuză în memoria localnicilor. Se spune că aici s-ar fi îngropat morţii de la o epidemie de ciumă foarte puternică şi pelerinajul se face ca mulţumire că au scăpat de ciumă sau de alte întâmplări ciudate. Epidemii de ciumă, în aşa de mari proporţii nu sunt cunoscute în regiune şi apoi îngroparea morţilor aici ar fi fost în contradicţie cu practica severă de carantină sanitară care era în trecut (în asemenea cazuri nu se transportau morţii în alta parte, ca să nu contamineze locul, ci se dădea foc întregii localităţi şi satul se muta în altă parte)!

Răspunsul dascălului batrân din Faraoani, Martin Roca, dat în anul 1946, este următorul: “(…) acest Bulciu sau procesiune a venit din vremea barbarilor care asupreau pe creştini, bunicii mei spunând că ascundeau clopotele în pădurea care era grozav de mare şi loc unde se ascundeau şi creştinii(…) (4)”. Puţin distorsionat însă răspunsul este adevărat.

Istoria ultimilor 150 de ani din existenţa catolicilor pe aceste locuri este bine cunoscută şi nu se pomenesc epidemii care circulă cu privire la originea pelerinajului Ciciola. “Poiana” din discuţie este amintirea unui capitol însemnat din vitregiile prin care a trecut catolicismul din Moldova.

Se ştie că în anul 1682 – aşa cum relatează Arhp. Vitus Pilutius – toate satele şi localităţile din Moldova erau pustii, oamenii ascunzându-se în păduri ori treceau munţii în Transilvania din cauza înaintărilor masive de trupe turceştii şi ale aliaţilor lor, pe “drumul mare” de pe valea Siretului spre Polonia. În regiunea Bacăului numai cei din Faraoani, fiind aşezaţi lângă pădurile dese şi întinse din apropiere, s-au ascuns, cu tot avutul lor, în acestea. Aici venea un preot de la Bacău şi le făcea slujba, cu regularitate, în fiecare lună şi ori de câte ori aveau nevoie specială. Lăsându-şi toate bunurile gospodăreşti şi ale bisericii în pădure, bărbaţii coborau în sat şi lucrau pământul până se apropia primejdia şi atunci se retrăgeau şi ei în ascunzişul pădurii (5).

Situaţia aceasta s-a prelungit cu mici intermitenţe vreme de aproape un secol. În asemenea împrejurări, pe locul unde stăteau ei în pădure şi-au amenajat un minimum de locaş de cult. Acest locaş poate să fie foarte probabil tocmai poiana “Ciciola”, loc vrednic de amintirea posterităţii, pentru că aici şi-au păstrat oamenii credinţa şi bunurile pe care le aveau în sat. Tot aici au adus şi lucrurile bisericii între care bunul cel mai de preţ şi căutat de turci, erau clopotele bisericii. Ulterior, pe marginea traseului până la locul indicat din pădure s-au plantat crucile la care se făcea cu mare solemnitate devoţiunea Calea Crucii.

În privinţa momentului când se făcea acest pelerinaj, nu era o dată fixă, ci se alegea de preot şi de popor, cu indicarea acestei date la satele vecine şi la cele de peste deal, Lărguţa, Stufu, Coman. În prezent se face acest pelerinaj în fiecare an pe data de 22 august, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Regină, în cinstea căreia s-a construit actuala capelă.

În anul 2001 cu prilejul acestui pelerinaj, Crucea Tinerilor, găzduită pentru un an la Valea Mare, a fost purtată în procesiune până la acest loc încărcat de istorie şi semnificaţie.
În anii 2002 şi 2003, a fost prezent şi Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi. Preasfinţitul a încurajat acest pelerinaj local şi a exprimat dorinţa ca acesta să se extindă. De menţionat este faptul că în anul 2003 pelerinajul şi Sfânta Liturghie au avut semnificaţii deosebite: au fost pomeniţi răposaţii care au murit acolo, pr. Valentin (la 40 de zile de la moartea sa) şi răposaţii care au murit acum 15 ani în accidentul de pe Valea Uzului (o maşină care ducea la muncă câţiva săteni din Faraoani şi Valea Mare, s-a răsturnat într-un râu şi au murit 23 de persoane, în majoritate adolescenţi: 19 din Faraoani, 4 din Valea Mare). Au fost înălţate rugăciuni către Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria ca să ocrotească şi să ferească de astfel de morţi tragice şi neprevăzute pe credincioşi. Au fost de asemenea prezenţi colegii părintelui Valentin, alţi preoţi franciscani şi nu în ultimul rând Pr. Provincial Ciuraru Ioan.

Note:

  1. Diplomatarium Italicum, vol. I, p. 209, doc. nr. LXVIII;
  2. Ibidem, vol. II, p. 505, doc. nr. CLXXVII;
  3. I. Dumitriu-SNAGOV, Le Saint Siège…, p. 345-346;
  4. Foaie volantă din ziarul parohiei Faraoani, caietul II, la sfârsitul anului 1946.
  5. Călători străini, vol. 7, pag. 107.