În perioada 18–25 martie a avut loc Săptămâna pentru viață 2015 – „Fiecare viață este un dar”, evenimentul central fiind Marșul pentru viață 2015, organizat în peste 70 de localități din țară. Un număr impresionant, gândindu-ne că anul trecut același eveniment s-a desfășurat în mult mai puține localități. Dar ceea ce s-a remarcat și a adus bucurie multora este numărul mare de tineri care au participat la aceste evenimente, ceea ce arată că noua generație este pro-viață, că încet- încet se trezește conștiința valorii persoanei umane indiferent de stadiul existenței sale, la început vieții intrauterine sau după naștere.
Tema acestui an, Fiecare viață este un dar, arată că fiecare persoană este unică, are o valoare infinită și este dorită și dăruită de Dumnezeu familiei, lumii, cu o misiune unică. Dacă ne gândim că România la ora actuală are circa 21.800.000 de locuitori și că din 1958 până în prezent au fost înregistrate în spitalele de stat peste 22.000.000 de avorturi, suntem practic niște supraviețuitori ai generației noastre și că pentru fiecare român în viață există un copil care nu a apucat să își cunoască părinții, frații, surorile, care nu a apucat să asculte muzică, să vadă răsăritul soarelui, să se întrebe și să afle de unde vine și încotro se îndreptă. Acest marș a fost dedicat și lor, celor peste 22.000.000 de copii care nu s-au născut în România.
La reușita acestor marșuri a lucrat mai mult ca oricine Dumnezeu, aceasta explică modul în care în doar patru ani s-a ajuns de la 3 orașe cu câțiva participanți la marș, la 70 de localități și un eveniment național care să atragă atenția opiniei publice și clasei politice din România.
Ca supraviețuitori ai avortului suntem datori în fața lui Dumnezeu să ne lămurim care este atitudinea noastră pe termen lung în fața acestei plăgi a societății? Obiectivul final al mișcării pentru viață este eliminarea tuturor practicilor anti-viață din societate, inclusiv prin lege, pentru că legea care permite avortul este contrară noțiunii de dreptate, legii naturale și legii lui Dumnezeu.
Un alt eveniment care a avut loc tot în această perioadă este împlinirea, în data de 25 de martie, a 20 de ani de la emiterea Enciclicii Evangelium Vitae scrisă de Sf. Papa Ioan Paul al II-lea. Acest document impresionant atrage atenția asupra tuturor aspectelor culturii vieții și a morții, și care invită pe toți oamenii de bunăvoință de a fi curajoși în a da mărturie cu stăruință activă pentru a construi civilizația adevărului şi a iubirii. Și ce semnifică cultura vieții și a iubirii? Multe aspecte sunt incluse în această expresie, și include aici câteva dinte ele, cele mai importante: începând de la castitate înainte de căsătorie, îmbrăcămintea decentă a tinerilor, eliminarea pornografiei din viața lor, până la acceptarea fiecărui copil în viața de familie, indiferent cât de greu ar fi, eliminarea contracepției și apelarea la metodele naturale de reglementare a sarcinilor atunci când sunt motive serioase pentru limita numărul de sarcini și, de asemenea, de a accepta voința lui Dumnezeu dacă copiii nu apar în viața de familie, fără a apela la fabricarea copiilor în laborator, cât și de accepta suferința până la capătul vieții, fără a-i omorâ pe bătrâni sau bolnavi prin eutanasie. Cu cât fiecare persoană conștientizează mai devreme că stă în puterea ei să facă ceva pentru sine și pentru semeni, cu atât cultura vieții și a iubirii va prinde mai mult contur în România. Și ce se poate face pentru ca cultura vieții să înainteze? De la rugăciunea personală și comunitară în favoarea vieții și iubirii autentice, până la mărturii publice date prin prezența la marșurile care se organizează, de la acceptarea vieții în familie până la sprijinirea femeilor din jurul nostru care sunt în criză de sarcină, cu un sfat potrivit, o încurajare și ajutor concret pentru creșterea copilului, de la angajament pentru castitate înainte de căsătorie până la învățarea metodelor naturale de reglementare a sarcinilor fie în cadrul pregătirii la căsătorie, fie după căsătorie. Și exemplele pot continua, fiecare acolo unde este poate să-și dea seama ce ține de persoana proprie ca cultura vieții să înflorească.
Iuliana Petruț, Asociația Familia și Viața
