08.30: Liturghia copiilor.

11.00: Liturghia comunitară.

17.30: Adorație comunitară

18.00: Liturghia de seară

La liturghia de seară va fi prezent părintele Damian Patrașcu, postulatorul general pentru cauzele sfinților. El ne a vorbi despre părintele Anton Demeter, a cărui cauză de beatificare este avansată.

Joi, 22 august, dacă vremea va fi prielnică, la ora 9.00 vom merge din fața bisericii spre capela de la Ciciola dedicată sfintei fecioare Maria Regină, unde vom celebra o sfântă liturghie pentru înaintașii noștri, care au murit în acele locuri. Dacă va ploua, la ora 10.00 vom începe în biserică Rozariul, urmat de Calea sfintei Cruci și sfânta Liturghie. Nu va fi liturghie la ora 6.30.

Cei care doresc să participe la pregătirea sarmalelor și a mălaiului sunt așteptate miercuri începând cu ora 10:00, iar cine vrea să ofere diverse produse pentru această sărbătoare, le pot aduce la parohie, în spate la bucătărie, până miercuri dimineața.

Părintele Ababei Viorel, responsabilul Fecioarelor Consacrate din Dieceza de Iași, a trimis o amintire jubiliară (25 ani) persoanelor din comunitatea noastră care fac parte din acest ordin. Aceste persoane sunt rugate să treacă pe la biroul parohial.

Mulțumim vălemărenilor întorși acasă din străinătate care au trecut pe la biroul parohial și au făcut deja o ofertă pentru lucrările de la biserică. Cei care mai doresc binecuvântarea caselor ne pot anunța la biroul parohial. Cei care doresc pot pune oferta pentru continuarea lucrărilor de la biserică, în cutia de la intrarea în biserică sau pot aduce la biroul parohial. Mulțumim anticipat tuturor pentru colaborare și vă asigurăm de rugăciunile noastre

Mulțumim credincioșilor de pe sectorul I, Valea Dragă, care au ajutat la curățenie în biserică. Invităm sâmbăta viitoare voluntari de pe sectorul II Valea Dragă.

Vă dorim o săptămână binecuvântată!