8.30 liturghia copiilor;
11.00 Sfânta Liturghie comunitară.
16.30 Adorație euharistică.
17.00 Sfânta liturghie de seară;
S-a definitivat statistica comunității pentru anul 2014 și precizăm că din cele 605 familii, 340 sunt familii întregi iar 265 sunt jumătăți. Numărul credincioșilor a ajuns la 1905.
Pentru cei interesați anunțăm că zilele trecute s-a dat un avans de 10.000 ron. pentru stația nouă din biserică și sistemul de amplificare din turnul bisericii. Pentru acest proiect mai avem de achitat 4000 de €uro.
În vederea acoperirii datoriilor cu lucrările la biserică într-un termen cât mai scurt s-a propus ca anul acesta cei care au un loc de muncă (care au lucrat și anul trecut) să poată direcționa 2% din impozitul pe venit către biserica din Valea Mare. În zilele următoare veți putea găsi la biroul parohial și formularul necesar.
Pensionarii cu pensia până în 400 ron. care nu au luat încă pachetele venite prin primărie de la Uniunea Europeană, sunt invitați să treacă luni pe la Oratoriul de lângă biserică, având asupra lor buletinul și un cupon de pensii.
După amiază la ora 14.00 va fi la Oratoriul nostru un Turneu de ping pong. Cei mai buni ne vor reprezenta în competițiile externe. Înscrierile se fac până la 13.45, după care va urma tragerea la sorți. Vă dorim mult succes.
Amintim tinerilor ca programul dedicat lor, pe lângă liturghia de duminică seara este următorul: vineri seara repetiție la cor, urmată de lectio divina, sâmbătă seara posibilitatea de a viziona împreună un film educativ iar cateheza săptămânală rămâne duminică după liturghia de seară.

Vă dorim tuturor o duminică binecuvântată!