Începând cu data de  1 august 2014 a fost numit un nou vicar parohial la Valea Mare. Pentru cei care nu au avut ocazia să-l cunoască în cadrul liturghiilor duminicale l-am rugat să se prezinte.

Mă numesc Albert Babiaș, sunt originar din parohia Nașterea Sfintei Fecioare Maria, din orașul Siret. Județul Suceava. Provin dintr-o familie de etnie polonă. Am absolvit liceul Lațcu Vodă, profil uman, din Siret.

Doamne fă din mine un instrument al împăcării între oameni, spunea sărăcuțul din Assisi. Aceasta este fraza care m-a încurajat să pășesc pe drumul sfintei Preoții. Încrezător în harurile Domnului, în vara anului 2007 am susținut examenul de admitere la seminarul din Iași.

Am fost hirotonit diacon la data de 9 decembrie, iar la 24 iunie 2014, prin impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare a episcopului nostru Petru Gherghel, am fost sfințit preot.

În ziua de 30 iunie, în cadrul unei liturghii speciale ce a avut loc la Tămășeni, am primit misiunea de a sluji în parohia dumneavoastră, fapt ce m-a bucurat foarte mult.

Dumnezeu să ne ajute ca să putem face împreună lucruri frumoase și constructive pentru împărăția Sa!

În numele întregii comunități din Valea Mare spunem bun venit părintelui Albert și îi dorim mult succes în prima misiune apostolică pe care a primit-o în comunitatea noastră!