Vino, Duhule Preasfânt!

Dragi copii, flori ale familiei şi ale societăţii, florile speranţei,

Odată cu minunata şi binecuvântata trăire a reînvierii naturii, cu tot ce e frumos în jurul nostru şi în casele şi oraşele noastre, am sărbătorit, cu mare însufleţire triumful lui Isus Cristos, prietenul nostru şi în mod special al vostru, care, învingând păcatul şi moartea, ne a îmbucurat pe toţi cu speranţa învierii şi cu bucuria fericirii veşnice. Despre această bucurie şi aşteptare ne vorbeşte măreaţa Înviere a Domnului.

Apostolul neamurilor, sfântul Paul, în Scrisoarea sa către Romani, ne vorbeşte despre un mare dar pe care ni l promite şi ni l face Dumnezeu nouă, celor ce l iubim şi urmăm: „Dacă duhul celui care l a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l a înviat pe Cristos din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi” (Rom 8,11).

Am participat cu bucurie la cântarea învierii, am proclamat cu mare entuziasm şi credinţă imnulAleluia! şi ne am unit cu toţi cei care cred în Cristos, mărturisind marele adevăr al credinţei noastre, salutându ne: Cristos a înviat! Adevărat a înviat, Cristos în mijlocul nostru; este şi va fi!

El rămâne pururea cu noi şi ne oferă darurile sale, pacea sa. Ne amintim bine ce le a adus Isus, cel înviat din morţi, apostolilor şi ce ne oferă el venind în mijlocul nostru: „Pace vouă!” (Lc 24,36). E salutul lui de bucurie, dar şi darul său ceresc.

El le spune apostolilor: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Precum m a trimis pe mine Tatăl şi eu vă trimit pe voi. Mergeţi şi predicaţi evanghelia la toată făptura. Iată eu sunt cu voi până la sfârşitul lumii” (cf. Mt28,20).

Dragi copii,

Vouă, prietenilor săi, vă spune Isus: Pace vouă! Vouă vă încredinţează darul Duhului Sfânt, care vă garantează bucuria, vă întăreşte şi vă luminează în viaţă, vă face să vestiţi oamenilor bucuria vieţii, bucuria Învierii, bucuria evangheliei.

Se apropie Rusaliile, Coborârea Duhului Sfânt cu cele şapte daruri pe care voi deja le aţi primit la Botez şi mulţi dintre voi la Mir. La marea sărbătoare a Rusaliilor el vi le reînnoieşte şi vrea să vă umple de curaj, de lumină, de putere şi evlavie ca şi voi să deveniţi apostoli, să vestiţi evanghelia şi să umpleţi de bucurie inimile oamenilor, mai ales, ale celor dragi.

Cu aceste gânduri, cu speranţa că veţi participa la Sărbătoarea Copiilor de la Valea Mare, vă invit să vă rugaţi şi să strigaţi şi voi, după exemplul apostolilor când îl aşteptau în Cenacol, după exemplul sfinţilor noştri protectori şi, mai ales, după exemplul marelui nostru episcop martir, fericitul Anton Durcovici:

Vino, Duhule Preasfânt! Vino şi umple inimile noastre de curaj în credinţă!

Vino şi fă să strălucească inimile noastre de lumină şi speranţă!

Cu îmbrăţişarea noastră,

Iaşi, 1 iunie 2014

Petru Gherghel, episcop de Iaşi