Cu inima plină de bucurie, cu zâmbetul pe buze şi cu o îmbrăcăminte aleasă numeroşi credincioşi au urcat treptele bisericii noastre pentru a participa la sărbătoarea Învierii. Celebrarea a debutat pe platforma din faţa bisericii când a avut loc binecuvântarea focului. Apoi am intrat în biserica pregătită de sărbătoare şi pas cu pas ne-am apropiat de altarul Domnului. Cu fiecare moment celebrat şi trăit, fiecare dintre noi intra tot mai mult în atmosfera sfântă a acestei nopţi.

Un moment impresionant a fost la împărtăşanie când credincioşii s-au îndreptat cu sufletul curat spre întâlnirea cu Domnul cel înviat.

După celebrarea Vigiliei Pascale am mers în procesiune până la Monumentul Eroilor şi ne-am rugat pentru cei care şi-au dat viaţa pentru ţară.