Sâmbătă, 20 august, a fost o zi specială pentru credincioșii din Valea Mare și din împrejurimi. La ora 09.00 am pornit în procesiune, din fața bisericii spre capela de la Ciciola dedicată Sfintei Fecioare Maria, Regina.
Au fost aproximativ 500 de pelerini din Valea Mare și din localitățile învecinate care au meditat împreună Calea Sfintei cruci și majoritatea misterelor sfântului Rozariu. Vremea a fost superbă și cele mai bine de două ore au trecut foarte repede.
Mulțumim părintelui Viorel Ababei pentru cuvintele frumoase de la predică și tuturor care au colaborat la reușita acestei sărbători. Mulțumim familiei Solomon și reprezentanților „Solagrip” pentru ajutorul dat pentru pregătirea prânzului. Mulțumim consilierilor și celorlalți voluntari care au pregătit capela, traseul, sarmalele și toate cele necesare pentru sărbătoare. Domnul să răsplătească însutit pe fiecare pentru efortul făcut. Tuturor vă dorim o duminică binecuvântată de Domnul!