Familiile care au împlinit un număr rotund de ani de ani de căsătorie în anul 2013 au participat duminică, 29 decembrie, la o Liturghie solemnă dedicată lor. Liturghia a început la ora 11.00 şi a fost prezidată de pr. paroh Iosif Dămătăr. La celebrare a fost prezent şi pr. Eduard Coşa.

Cu emoţie şi cu lumânări în mână „mirii” au pornit în procesiune de la Oratoriu spre biserică. Cu zâmbetul pe buze înaintau spre altar şi retrăiau acele momente frumoase din ziua căsătoriei lor. Celebrarea a fost una deosebită, iar după cuvântul de învăţătură ţinut de părintele paroh a urmat oferirea darurilor. De subliniat faptul că în cadrul oferirii darurilor s-au prezentat şi buchetele spirituale ale copiilor. Cei care au participat în timpul Adventului la sfânta Liturghie, la împărtăşanie, rozariu şi adoraţie le-au aferit pentru familiile proprii. După Liturghie familiile sărbătorite au primit diplome aniversare personalizate.

Sărbătoarea a avut în centru cele 20 de familii aniversare, dar nu a neglijat nici pe celelalte familii. A fost o sărbătoare a tuturor familiilor.

După sfânta Liturghie a urmat un moment de comuniune la Oratoriu, unde Ansamblul „Ecoul din Vale” a distins atmosfera şi a încălzit inimile oamenilor cu câteva dedicații muzicale.

Felicităm toate familiile care au participat la această aniversare, precum şi pe celelalte familii şi le dorim mulţi ani şi de acum înainte!