La data de 14 septembrie 2014, în sărbătoarea Înălțarea sfintei Cruci, a avut loc sfințirea Crucii glorioase de pe dealul Gârga. Crucea a fost înălțată cu sprijinul credincioșilor din Valea Mare. Pe traseul până la acest monument, credincioșii au meditat stațiunile Căii sfintei Cruci, precum și misterele de durere ale sfântului Rozariu, pentru toți binefăcătorii care au contribuit la ridicarea Crucii luminoase, precum și pentru toți binefăcătorii bisericii parohiale.