Redescoperim forţa, frumuseţea şi bucuria credinţei

 Comunitatea din Valea Mare a găzduit, sâmbătă, 9 martie 2013, aproximativ 130 de membrii şi simpatizanţi ai sectorului adulţi din Acţiunea Catolică, din zona Bacău, reuniţi pentru Ziua de formare cu tema: Redescoperim forţa, frumuseţea şi bucuria credinţei. Au participat  membrii din 11 parohii în care este prezent sectorul adulţi.

După sosirea participanţilor, programul a început cu o rugăciune, prilej de mulţumire lui Dumnezeu pentru darul apartenenţei la marea familie a Acţiunii Catolice şi pentru toate harurile primite. A urmat meditaţia susţinută de părintele Iosif Dămătăr, asistent spiritual al sectorului adulţi şi paroh al comunităţii din Valea Mare. În cadrul meditaţiei, cu tema Trăirea cu bucurie a credinţei în familie, părintele a subliniat importanţa Sfintei Scripturi în  redescoperirea credinţei şi le-a propus participanţilor împlinirea decalogului credinţei.

A urmat sesiunea formativă Educarea copiilor la credinţă în familie susţinută de doamna profesor Maria Andrici, reprezentantă a Asociaţiei Familia şi Viaţa, care a accentuat rolul semnificativ al exemplului şi al mărturiei părinţilor în educaţia copiilor la credinţă.

În centrul zilei a fost sfânta Liturghie, concelebrată de preoţii asistenţi ai Acţiunii Catolice: părintele Iosif Dămătăr, părintele Ştefan Bortă, vicar al parohiei Pustiana, părintele Simon Mihai, paroh de Gioseni și părintele Anton Câtea, paroh de Faraoani. În cuvântul de învăţătură, părintele Ştefan Bortă, cu ajutorul mesajului biblic și al unor istorioare, a scos în evidenţă iubirea – caracteristică  a lui Dumnezeu şi principiu al educaţiei în familie.

După prânz, programul a continuat cu un minirecital alcătuit din cântece și poezii, susținut de Mesagerii Bucuriei din Valea Mare, dedicat tuturor mamelor. Orchestra din Valea Mare a încântat pe cei prezenți cu câteva melodii adecvate acestui timp. Le mulțumim tuturor.

Ultimul moment formativ a fost prezentarea temei Sărbătoarea – timp al Domnului, moment susţinut de Paul Păduraru, responsabil al sectorului adulţi, zona Bacău, urmat de împărtăşiri ale experienţei participanţilor şi s-a încheiat cu rugăciunea Calea Sfintei Cruci. Organizatorii au mulţumit parohiei gazdă pentru ospitalitate şi implicare.

Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toţi cei care au contribuit la buna desfăşurare a acestei activităţi formative şi să ajute Acţiunea Catolică să fie mai vie şi mai frumoasă în toate comunităţile unde este prezentă.

Farţade-Gabor Bernadeta

[nggallery id=38]