Deși dimineața se arăta foarte geroasă, la initiațiva celor doi păstori ai comunității, noi, ministranții așteptam cu nerăbdare mult dorita și promisa ieșire. Frigul ne copleșea, dar gândul la surpriza ce ne așteaptă ne dădea curaj.

După ce am urcat în microbuze, pe parcursul drumului am primit detalii în legătură cu ziua ce ne așteptă. Prima oprire a fost la Mănăstirea Sf. Monica din Bacău, unde am făcut un tur al Mănăstirii. Urma să mergem la cea mai dorită locație din program… la Patinoar, dar din păcate era prea devreme deoarece nu se trezise patronul. Ușor dezamagiți am plecat spre următorul punct de vizitat, Biserica Fericitul Ieremia, unde l-am adorat pe Pruncul Isus culcat în ieslea din Biserica și am admirat vitraliile. Am ieșit din Biserică și ne-am îndreptat spre Oratoriul Don Bosco, unde ne-am  jucat aproape o oră. După joacă a urmat o scurtă descriere a vieții Sf. Ioan Bosco, prezentată de părintele salezian Iosif. A urmat o altă repriză cu jocuri diverse (fotbal de masă, ping-pong ș.a.).

După atâta joacă veni timpul să mâncăm, iar  însoțitorii noștri, prevăzători, au comandat pizza pe care trebuia să o servim în Oratoriul de la Mărgineni. Pizza a fost delicioasă!!! Toți ne-am săturat și bucuroși am mers la Patinoar, unde am ars caloriile acumulate la prânz. Deși am fi vrut ca timpul să stea pe loc, cele două ore au trecut cu repeziciune, și, cu părere de rău, ne-am urcat în microbuze și ne-am îndreptat spre casă.

       Am petrecut cu adevărat o zi minunată, care sper din toată inima să se mai repete!!!!!!!!!!

Alina Diana Bulai

[nggallery id=25]