Scurt istoric
al Surorilor Franciscane Misionare de Assisi
din Valea Mare

Drumul comunităţii noastre începe imediat după căderea comunismului, atunci când după mulţi ani trăiţi în clandestinitate, surorile au bucuria de a se aduna împreună sub acelaşi acoperiş. Casa noastre îşi începe activiatea în clădirea fostelor birouri ale C.A.P.-ului din Valea Mare, clădire care a fost cumpărată de surori în anul 1991, devenind în scurt timp casă religioasă.

p1010029_resize.JPG

Cu toate că această clădirea necesita îmbunătăţiri şi renovare, un grup destul de numeros de surori şi tinere din diferite sate dornice să împărtăşească carisma şi stilul de viaţă al surorilor încep viaţa în comun în acelaşi an. Iniţial s-a pus accent pe formarea tinerelor vocaţii, pe parcurs însă obiectivul s-a schimbat în disponibilitate faţă de necesităţile locuitorilor şi ale comunităţii. Pe primul plan erau copiii nevoiaşi care erau ajutaţi material şi spiritual; de asemenea bătrânii şi bolnavii erau vizitaţi la domiciuliu. În scurt timp comunitatea şi necesităţile ei au devenit punctul de referinţă. Am început să oferim sprijin moral şi, după podibilităţi, chiar material familiilor aflate în dificultate.

În biserica parohială s-a căutat să se răspundă solicitărilor preoţilor. În decursul acestor ani au fost mai multe surorile care pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă au activat în această comunitate. Actualmente suntem 11 surori de vârste diferite. Continuăm să ajutăm copiii şi bătrânii însă pe un spaţiu mai restrâns decât până acum. Suntem prezente de asemenea şi la catehezele cu copiii.

p1010022_resize.JPG

O dată pe lună are loc o zi de pastorală vocaţională pentru tinere. Această zi este pregătită de un preot împreună cu sora responsabilă cu pastorala vocaţiilor cu teme care să corespundă cât mai mult aşteptărilor tinerelor din ziua de astăzi. Nu avem o operă specifică, sau structuri în localitate şi ceea ce facem nu are un răsunet puternic. Nici nu urmărim aşa ceva, ci doar încercăm ca prin trăirea noastră să fim o bună mărturie în Valea Mare.

Mai multe detalii “aici” 

Sora Clara
Superioara comunităţii