Ziua de întâi mai 2014 nu a trecut neobservată pentru copiii din comunitatea noastră. În jurul orei 14.00 un grup de aproximativ 40 de copiii s-au strâns la parohie pentru a merge la pădure. Deşi cerul era puţin înnourat şi mulţi prevedea că va ploua, noi încrezători în Dumnezeu, am hotărât să ne bucurăm de un moment de comuniune. Ajunşi la destinaţie ne-am instalat confortabil la umbra copacilor şi am început să ne bucurăm de această zi liberă. Jocul care a predominat a fost „Raţele şi vânătorii”, dar pentru a fi mai palpitant am hotărât să fie câte patru vânători şi două mingi. Zâmbetul era pe faa tuturor copiilor implicaţi în joc. Din când în când se vedea câte o faţă posomorâtă, semn că fusese atins de minge.

La final eram obosiţi, dar mulţumiţi de orele petrecute împreună. A fost o după amiază frumoasă pe care sperăm să o mai repetăm. Mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut!