Cu emoţie şi bucurie amestecată cu suferinţa, am aşteptat comemorarea celor 10 ani de la naşterea pentru cer a fratelui Valentin, care a plecat trupeşte dintre noi, în ziua de 5 iulie 2003, prima sâmbătă a lunii.
Comunitatea din Valea Mare, familia Farţade şi fraţi ai familiei franciscane, colegi şi prieteni ai săi, împreună cu părintele Provincial Cătălin Emilian şi fostul provincial, părintele Ioan Ciuraru, alături de părintele nostru paroh, ne-am adunat pentru a ne ruga împreună la sfânta Liturghie celebrată pentru sufletul părintelui Valentin.
Părintele provincial Cătălin, în cuvântul de învăţătură adresat nouă, ne-a rechemat la credinţă, credinţă autentică în unicul Dumnezeu asemeni lui Abraham, care era gata să îşi jertfească unicul fiu pentru a împlini voinţa divină. Credinţa ne întăreşte în trăirea vieţii de zi cu zi şi în acceptarea despărţirii de cei dragi, care s-au unit cu familia cerească. Amintind de traducerea în limba română a cărţii „Cette nuit, l’eternité” scrisă de părintele Michel-Marie Zanotti-Sorkine, a subliniat în încheiere trei trăsături definitorii ale părintelui Valentin: fidelitatea faţă de trăirea după spiritul franciscan, voinţa fermă de a fi sfânt, şi rugăciunea, părintele fiind numit şi „fratele care se roagă mult”.
În încheierea sfintei Liturghii, părintele Dumitru, responsabil al editurii Serafica, prezintă pe scurt cartea „În noaptea asta, eternitatea”, subliniind stilul fascinant de scriere dar şi importanţa conţinutului, citând din carte: „Valentin, strălucitor pe toate planurile şi mai puternic decât noi toţi, nu se făcea remarcat, rămânea discret. A trebuit să survină moartea lui pentru ca ochii noştri să se deschidă şi să ne dăm seama de densitatea vieţii lui.”. Cartea este recomandată spre lectură preoţilor, seminariştilor, tuturor credincioşilor, dar mai ales tinerilor care sunt în căutarea lui Dumnezeu şi a unui model de viaţă.
După mulţumirea adresată tuturor de către părintele provincial Cătălin Emilian şi de către părintele paroh, Iosif Dămătăr, a urmat binecuvântarea finală şi prohodul cântat de toţi pentru sufletul părintelui Valentin. Cântecul sfântului Francisc, „Dolce sentire”, cântec mult iubit de părintele Valentin, pe care el îl cânta deseori, a încununat această „sărbătoare”, amintindu-ne că totul este dar al iubirii imense a lui Dumnezeu, după cum spunea părintele provincial în cuvântul de învăţătură: să nu mai plângem pentru că l-am pierdut pe părintele Valentin ci să îi mulţumim pentru că l-am avut.
Harul lui Dumnezeu în părintele Valentin nu a fost în zadar, a trăit în plinătate fiecare moment al viaţii sale, să căutăm să îi urmăm exemplul.
Bernadeta Farţade-Gabor
