08.30: Liturghia copiilor. 11.00: Liturghia comunitară. 17.30: Adorația euharistică. 18.00: Sfânta Liturghie de seară. Luni, 22 iulie, începem „Vara împreună”. Timp de o săptămână copiii vor avea la biserică și Oratoriu diverse activități formative și recreative, începând cu ora 9.00. După pauza de la ora 12.00 copiii revin la ora 15.00 și continuă activitățile până la ora 20.00. Rugăm părinții sau rudele apropiate să însoțească pe copii mai mici atât la venirea spre biserică, cât și la întoarcerea spre casă. Joi vom avea ieșirea la pădure pentru activitățile în aer liber. Vineri la ora 12.00 la sala de sport, va fi prezentă o echipă de oftalmologi pentru copii de la Vara Împreună. Duminica viitoare, după liturghia de dimineață va avea loc spectacolul de încheiere a campusului, când veți putea vedea ce au învățat copii și nepoții dumneavoastră în această săptămână. Dorim tuturor participanților distracție plăcută! Dacă sunt familii care doresc care doresc să susțină activitățile de la Vara Împreună, pot face o anumită ofertă la biroul parohial. Dacă sunt unele familii care se întorc din străinătate și doresc binecuvântarea caselor, se pot anunța la biroul parohial și vom rezolva în zilele următoare. Mulțumim credincioșilor de pe sectorul I, Valea de Jos, care au ajutat la curățenie în biserică. Invităm sâmbăta viitoare voluntari de pe sectorul II Valea de Jos.