Ziua Mondială a Misiunilor 2015 la Valea Mare.
La Liturghia de dimineață, a copiilor, ne-am rugat pentru misionari și pentru toți cei care susțin misiunile. După Liturghie, aproximativ 70 de copii au rămas în biserică și ne-am rugat un mister de rozariu pentru unitate și pace în comuniune cu copiii din întreaga lume.
Începând cu ora 17.00 a urmat în biserică rozariul și adorația euharistică pentru misionari, iar Liturghia de seară a avut aceeași intenție specială.
Domnul să ne ajute și pe noi să fim misionari acolo unde ne aflăm și să susținem misiunile, după posibilități, atât material, cât și spiritual.
![]() |
Ziua Mondială a Misiunilor octombrie 2015 |