8.30 liturghia copiilor;

11.00 Sfânta Liturghie comunitară

16.30 Adorație euharistică.

17.00 Sfânta liturghie de seară;

După liturghia de seară, dl. regizor Ioan Coșa din Bacău, coordonatorul Teatrului din Clopotniță, va prezenta în biserică piesa „Regele Regilor”. Vă invităm să participați în număr cât mai mare.

În perioada care urmează suntem invitați să ne rugăm mai mult pentru pace, fiind săptămâna păcii pe plan parohial în programul anual al Acțiunii Catolice. În fiecare zi ne vom putea ruga atât la Liturghie, cât și la adorație sau rozariu pentru pace în familii, în țară și în lumea întreagă.

La încheierea binecuvântării caselor, aducem mulțumiri tuturor celor care ne-au primit și ne-am rugat împreună pentru un an nou mai bun, cu binecuvântarea și ajutorul Domnului. Cei mai mulți credincioși au apreciat lucrările care s-au făcut până acum și doresc să continuăm înfrumusețarea bisericii. Mulțumim celor care au reușit să achite simbria și celelalte oferte pentru încălzirea bisericii și lucrările de renovare a altarului și a covorului de marmură de pe centrul bisericii.

Începând de sâmbătă, 18 ianuarie până pe 25 ianuarie avem octava mondială de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Tema rugăciunii pentru unitatea creştinilor de anul acesta este „Ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită” (Fap 28,2).

Vă aducem la cunoștință că, Sfânta Împărtășanie în comunitatea noastră va fi duminică 31 mai. Puteți anunța rudele din străinătate, nașii și ceilalți interesați pentru a-și procura din timp biletele.

Mulțumim credincioșilor de pe sectorul III Valea de Jos, care au ajutat la curățenia în biserică. Sâmbătă așteptăm voluntari de pe sectorul Costița.

Vă dorim tuturor o duminică binecuvântată!