Un grup de 25 de tineri şi adulţi din satul nostru împreună cu părintele paroh, Iosif Dămătăr, şi părintele vicar, Albert Babiaş, a mers în pelerinaj la Sighetul Marmaţiei în perioada 2-3 septembrie 2014.

Fiind în anul dedicat episcopului Anton Durcovici, un pelerinaj la Sighetul Marmaţiei era mai mult decât potrivit. În dimineaţa zilei de marţi, 2 septembrie, entuziasmaţi şi încărcaţi cu multă energie, am pornit spre ţinutul maramureşean, unde aveam să aflăm mai multe despre suferinţa pe care a îndurat-o episcopul nostru martir. În drumul nostru ne-am oprit la mănăstirea Voroneţ, pentru a admira celebrul „albastrul de Voroneţ”. Pentru sfânta Liturghie ne-am oprit la Cârlibaba. Am fost primiţi cu bucurie de părintele Alois Işvanca, consătean de-al nostru, care ne-a povestit istoria frumosului sat în care predică cuvântul Domnului. În jurul orei 18.00 am ajuns la Sighet, unde am vizitat Muzeul Maramureşului. Aici, am putut observa, în aer liber, casele maramureşene care datează încă din secolul al XVI-lea. După acest moment cultural, ne-am îndreptat spre casa surorilor din Congregaţia „Maica îndurerată” unde am rămas peste noapte. A doua zi a început cu sfânta Liturghie, la care au fost prezente şi surorile din casă. După momentul liturgic, pelerinajul nostru a continuat cu vizitarea Cimitirului săracilor unde, între anii 1948-1954, au fost înmormântaţi mii de deținuți, în gropi comune. Impresionaţi de suferinţele acelor oameni am înălţat spre cer o rugăciune pentru sufletele lor. După aceea, am vizitat un alt cimitir, de data aceasta Cimitirul vesel de la Săpânţa, unde am rămas surprinşi de modul oamenilor de a reacţiona în faţa morţii. Apoi, am ajuns la obiectivul principal al pelerinajului nostru, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.

La sfârşitul acestor două zile, toţi am rămas profund impresionaţi de ceea ce am aflat despre viaţa dusă de cei aflaţi în închisoare. Cei mai mulţi dintre noi, cu siguranţă ne-am întrebat, cum am fi supravieţuit în asemenea condiţii şi, mai ales, cum de era posibil ca oameni nevinovaţi să moară în asemenea condiţii. Când am plecat în acest pelerinaj am ştiut că va fi o experienţă unică, dar ceea ce am trăit în aceste două zile a fost cu mult peste aşteptările mele. Sunt fericită că m-am născut în aceste timpuri, în care a fi creştin nu este văzut ca fiind un lucru rău de către cei care ne conduc.

Eliza Bărbuţă