8.30 liturghia copiilor.
11.00 liturghia comunitară
17.00 sfântul rozariu și adorația euharistică;
18.00 sfânta liturghie de seară;
După Liturghia de seară se va face repetiția la corul mare în vederea hramului.
Mulțumim binefăcătorilor care au ajutat în ultima perioadă la lucrările de la biserică.
Astăzi la ora 1100 va fi hramul Nașterii Sfintei Fecioare Maria în parohia Valea Seacă.
Mâine, 8 septembrie, celebrăm Nașterea sfintei fecioare Maria. Nu este sărbătoare de poruncă, dar suntem invitați să o cinstim pe mama cerească participând la sfânta liturghie, fie dimineața la 08.00, fie seara la 19.00.
Sâmbătă, 13 septembrie, suntem invitați la hramul „Înălțării sfintei Cruci” din Bacău, ocazie cu care va fi sfințită și biserica.
Sâmbăta viitoare va avea loc la oratoriul „Don Bosco” din Bacău „Ziua verilor împreună”, la care sunt invitați copii din toate parohiile unde a avut loc vara împreună.
Duminica viitoare fiind ultima din vacanță, în cadrul liturghiei de dimineață ne vom ruga pentru binecuvântarea copiilor, în noul an școlar (se va face binecuvântarea ghiozdanelor și a rechizitelor). Invităm pe toți copii din comunitate, sâmbătă seara la ora 1700, pentru pregătirea acestei liturghii speciale, după care va fi și ocazie de spovezi pentru cei interesați.
Duminica viitoare, 14 septembrie, cei care doreasc pot participa la hramul Înălțării sfintei Cruci, în parohia Luizi Călugăra.
Tot duminică, după liturghia de seară, dacă vremea va fi bună vom face Calea Sfintei Cruci în procesiune spre crucea luminoasă de pe dealul Gârga.

Vă dorim tuturor o duminică binecuvântată!