8.30 liturghia copiilor;

11.00 Sfânta liturghie comunitară.

16.30 Adorație euharistică

17.00 Sfânta liturghie de seară urmată de cateheză

Mulțumim și celor care au participat la colecta specială de duminica trecută pentru susținerea proiectelor Caritas diecezan. Cei 950 de lei au fost trimiși deja la Episcopie.

La birou găsiți diferite modele de calendare pentru anul 2020. Zilele viitoare vor fi trimise de la Iași cărțile De la Răsărit la Apus pentru primele două luni ale anului din 2020. Cei care doresc cu adevărat să reînnoiască abonamentul la publicațiile diecezane să se anunțe în această săptămână la biroul parohial.

Din partea companiei Regionale de apă Bacău, vă anunțăm că s-au finalizat lucrările de reabilitare a rezervorului de apă potabilă a comunei noastre, iar luni și marți, se vor face ultimele probe de etanșeitate precum și lucrări de igienizare și purificare a apei. Prin urmare, în aceste două zile nu va fi apă în toată comuna.

Joi, 19 decembrie, la ora 18.30, va avea loc în biserica din Faraoani, concertul studenților ITRC din Iași.

Vineri, 20 decembrie, vom merge la cei bolnavi pentru Spovada și Împărtășanie cu ocazie sărbătorii Crăciunului. Dacă sunt bolnavi care nu erau înscriși la vinerea întâi, să fie anunțați până joi seara la biroul parohial.

Mulțumim voluntarilor de pe sectorul I Valea de Sus pentru ajutorul dat la curățenia în biserică. Sâmbătă, 21 decembrie, vom face curățenia generală în biserică pentru sărbătoarea Crăciunului. Invităm voluntari de pe sectorul II Valea de Sus, care sunt de rând, împreună cu alți voluntari (adolescenți și tineri).

Sâmbăta viitoare, la ora 15.00, va fi o celebrare penitențială pentru copiii din clasele IV-VII, urmată de spovada specială de Crăciun. La ora 16.00, va fi repetiția generală la cor, cu toți copii din comunitate.

În ziua de duminică, 29 decembrie, vom sărbători Sfânta familie de la Nazaret. Întrucât dorim să celebrăm o liturghie specială pentru familiile jubiliare, rugăm pe cei care aniversează 50, 25, sau cel puțin 10 ani de căsătorie să se anunțe cât mai curând la biroul parohial pentru a ne organiza cât mai bine și pentru pregătirea amintirilor. Alte detalii, legate de programul liturgic pregătitor pentru Crăciun, le vom comunica duminica viitoare.

Ca și în anii trecuți, tinerii au pregătit special de colinde. Cei care doriți să primiți colinda lor, în casa dumneavoastră, vă rugăm să anunțați fie la parohie, fie tinerii.

Vă dorim tuturor o duminică binecuvântată!