A plouat toată noaptea, a continuat și o parte din zi. Acum s-a oprit, lăsând o grădină de un verde intens și curat, la care privesc acuma cu drag de la fereastra camerei mele. Printre crengile cireșului plin de cireșe, văd silueta zveltă a bisericii și alături cea a turnului, cu acoperișul nou lucind la lumina soarelui care se strecoară printre norii care se răresc spre apus. Ce frumoasă-i în culoarea cea nouă! Este rodul eforturilor deosebite de anul trecut ale familiei parohiale din Valea Mare.
Exteriorul arată foarte bine. așa cum trebuie să arate casa lui Dumnezeu, de fapt și casa NOASTRĂ. Dar dacă exteriorul mângâie ochii noștri, nu aceeași senzație o avem când intrăm înăuntru. Pereți coșcoviți de vreme cu reparații urgente unde a căzut tencuiala, electrificarea veche și deficitară, cabluri întinse pe jos, mai ales în zona altarului, și altele, care toate contrastează cu frumusețea din exterior… Da, cred că și interiorul bisericii face parte din casa NOASTRĂ! Mai cred că fiecare își iubește casa și vrea ca să arate cât mai bine, în exterior și interior, pentru bucuria și confortul propriu, dar să fie și pentru cei în trecere semn de admirație și apreciere a grijei și priceperii celor care locuiesc acolo…
Deși mai sunt ceva datorii pentru lucrările la exterior, planurile pentru primul pas în interior se îndreaptă spre executarea unei electrificări corespunzătoare, lucru care se impune pentru a avea iluminat bun și la adăpost de surprize neplăcute. E greu de făcut și planuri pentru așa o lucrare, dar și mai grea este executarea. Suntem toți conștienți că trăim vremuri grele și criza economică și-a arătat colții în toate domeniile, dar suntem chemați la încă un efort, încă o jertfă, ca să aducem casa lui Dumnezeu și a NOASTRĂ într-o stare acceptabilă.
Cred că o să vă amuzați de următoarea istorioară despre un preot din America, paroh al unei comunități românești, care trebuia să repare acoperișul bisericii și s-a pomenit la mijlocul lucrărilor că nu mai avea cu ce continua, iar credincioșii nu mai voiau să contribuie cu nimic. Disperat, a mers preotul din casă în casă, dar cu prea puțin succes, căci toți se scuzau că n-au, dând prea puțin sau deloc, până într-o zi când preotul a luat crucea din biserică și a plecat iar din casă în casă. De fiecare dată, când enoriașii se plângeau că n-au, le punea crucea în față și-i invita să jure pe cruce că n-au, sau că numai atâta au… Seara s-a întors acasă cu destul ca să termine tot acoperișul… Metoda lui i-a făcut pe enoriași să fie mai…. generoși. Cu siguranță nu se va întâmpla așa ceva în parohia noastră! Acei oameni au devenit generoși forțați de împrejurări. Generozitatea noastră trebuie să pornească de la bucuria și conștiința că strămoșii noștri ne-au lăsat o biserică încăpătoare și frumoasă și ne-au lăsat-o cu jertfe mari, iar noi suntem chemați s-o folosim, s-o întreținem și s-o păstrăm cum se cuvine pentru generațiile care vor veni.
Mai sunt datornici rămași în urmă și-n sat, dar cei care lucrează în străinătate foarte puțini s-au gândit să ajute biserica în care au fost botezați. Oare nu-și mai iubesc biserica? Știm prea bine că nici acolo nu umblă „câinii cu colaci în coadă”, dar din puținul care este, un bănuț poate ajunge și la casa NOASTRĂ. Poate n-o mai consideră a NOASTRĂ! Repet acuma, în spirit de credință, ceea ce dăm pentru biserică, este ca un împrumut pe care-l dăm lui Dumnezeu, iar El nu rămâne niciodată dator și întoarce cu multă dobândă…!
Asigurându-vă de rugăciunile și prețuirea noastră a preoților de la Valea Mare,
Vă dorim o vară cu concedii și vacanțe binecuvântate.
Pr. Grigore
