PS Petru Gherghel a prezidat Liturghia de comemorare a 25 de ani de la tragicul accident de pe Valea Uzului în care şi-au pierdut viaţa 27 de persoane (19 din Faraoani, 4 din Valea Mare şi 4 din Orbeni). Liturghia a fost celebrată în cimitirul din Faraoani duminică, 25 august 2013, la ora 18.00. La celebrarea au participat mulţi preoţi şi credincioşi din comunităţile Faroani şi Valea Mare, dar şi din localităţile din apropriere.

În urmă cu 25 de ani oamenii din Faraoani, Orbeni şi Valea Mare au trăit o experienţă tristă. Din aceste localităţi au murit 27 de persoane, din care majoritatea erau adolescenţi şi tineri cu vârste între 13 şi 17 ani, în urma răsturnării unui camion cu remorcă care îi transporta spre jud. Harghita la recoltatul cartofilor.

În memoria acestui trist eveniment păstorul diecezei, alături de numeroşi preoţi şi credincioşi (rude şi prieteni ai celor decedaţi) s-au adunat în cimitirul comun al celor din Faraoani şi Valea Mare pentru a se ruga Domnului pentru sufletele celor decedaţi.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de PS Gherghel. Excelenţa sa a vorbit despre evenimentele de acum 25 de ani la care a participat în mod personal. Preasfinţitul i-a încurajat pe cei prezenţi şi i-a îndemnat să meargă mai departe cu speranţă că bunul Dumnezeu i-a primit în împărăţia sa.

La finalul sfintei Liturghii cei prezenţi au intonat un requiem pentru cele 27 de persoane care şi-ai pierdut viaţa acum 25 de ani.

Lista cu victimele accidentului de pe Valea Uzului

(21 august 1988)

        Faraoani

1 Andrei Angelica

2 Andrei Margareta

3 Antal Ion

4 Antal Margareta

5 Antal Mihai

6 Bortoş Maria

7 Cancel Maria

8 Cancel Marin

9 Ciceu Ciprian

10 Farcaş Antonina

11 Farcaş Carol

12 Farcaş Varvara

13 Frâncu Ion

14 Iştoc Eronim

15 Patraşc Cristian

16 Patraşcu Adrian

17 Roca Cornelia

18 Roca Varvara

19 Sabău Cristian

 

Valea Mare

1 Duma Daniel

2 Ghiurca Verona

3 Patraşcu Luţa

4 Farcaş Hulubaru Magda

 

Orbeni

4 persoane