Copiii şi tinerii comunităţii s-au mobilizat şi au pregătit un frumos spectacol cu ocazia încheierii anului liturgic.

Spectacolul a debutat după sfânta Liturghie cu o scenetă în care protagoniştii au fost copiii care au intrat în peilea personajelor lui Caragiale. Ei au interpretat piesa „Un pedagog de şcoală nouă”. A urmat apoi un dans al copiilor de la Acţiunea Catolică, după care o pantomimă care i-a adus în centrul atenţiei pe tineri. A urmat apoi un nou dans al fetelor de la Acţiunea Catolică şi apoi tinerii le-au vorbit celor prezenţi despre greutăţile tinereţii şi frumuseţea prieteniei.

Spectacolul s-a încheiat cu dansul trupei de dans de la Oratoriul Don Bosco din Bacău.

Mulţumim tuturor celor care s-au implicat ca acest spectacol să fie atât de frumos!