Lumea e plină de biserici frumoase. Unele mărețe, altele simple. Vizitând multe din ele în lumea asta largă, de fiecare dată gândul m-a dus înapoi la biserica noastră din Valea Mare și, chiar dacă nu este ea cea mai mare și mai frumoasă din lume, este totuși cea mai importantă pentru mine și pentru toți cei care am fost primiți acolo în familia lui Dumnezeu prin Sfântul Botez, acolo unde am adus în rugăciune necazurile și bucuriile noastre, acolo unde ne-am întâlnit în sărbători cu familia parohială: acolo e BISERICA NOASTRĂ!
Istoria satului nostru, din documente și povestirile batrânilor noștri, arată că strămoșii noștri și-au legat mereu viața de biserică, în jurul ei și-au făcut locuințele. Ei au avut grijă ca biserica să fie mereu curată, îngrijită și bine întreținută, căci în inima și mintea lor știau că este un loc sfânt, așa cum sugerează și numele acestei case în limba vorbită de ei: SENTITHAZ. Așa o știu și eu, așa o știm cu toții, chiar din anii de copilărie, frumoasă, curată și îngrijită, întocmai cum se cuvine să fie o biserică, Casa lui Dumnezeu. Și dacă până mai ieri, în zilele geroase ale iernilor, mergeam la Liturghie ca să luăm și o porție serioasă de frig, în ultima iarnă, oricât frig să fi fost, nimeni n-a mai tremurat în biserică, deoarece s-a pus încălzire centrală. Biserica noastră n-a fost niciodată abandonată sau neglijată, nici chiar în timpurile triste ale dictaturii comuniste, când orice se făcea la biserică, se făcea cu teama de a fi pedepsit de ”tovarășii” răuvoitori… Și s-a făcut tot ce trebuia făcut, cu oameni curjoși mănați de credință.
Peste biserica noastră au trecut ani mulți de la sfințire, ani care au lăsat urme. Cu toată îngrijirea continuă, batrânețea își spune cuvântul.
Privind-o mai cu atenție, se vede că are nevoie de o reînnoire urgentă, reînnoire care trebuie să înceapă de la acoperiș, înainte ca apa de ploaie să se prelingă și să facă stricăciuni foarte mari. Au fost consultați specialiști care au examinat situația tablei, a grinzilor susținători și a căpriorilor și au dat soluții tehnice pentru reparațiile necesare.
Părintele paroh a inițiat strângerea de fonduri pentru aceste reparații, care nu sunt mici. Precum am menționat mai sus, este biserica noastră.
Toți cei care putem spune cu bucurie: biserica mea, avem datoria sfântă de a ne mobiliza, în măsura posibilităților economice, în acest timp de criză generală și să sprijinim cu generozitate repararea și ținerea ei în condiții decente de Casă a lui Dumnezeu. Depărtarea n-ar trebui să fie un motiv ca s-o uităm.
Dacă iubim biserica noastră, locul special de întâlnire cu Dumnezeu, va fi motiv prea suficient ca să rupem din multul sau puținul nostru cu bucurie pentru Casa Domnului.
Fiecare bănuț dat pentru biserică, este un împrumut pe care-l dăm lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu rămâne dator mult timp și ne întoarce împrumutul cu dobândă!
Să privim această chemare de a ajuta reparațiile bisericii noastre, ca o mână întinsă către noi de însuși Dumnezeu, nu ca o cerere deranjantă a parohului nostru, care se implică trup și suflet în acțiunea aceasta așa de grea.
Celor care s-au arătat deja generoși cu donații de bani sau materiale, să le răsplatească Dumnezeu generozitatea cum știe El mai bine.
Dea Domnul ca să vedem în curând biserica noastră reparată și ținută frumoasă, cum au ținut-o în toate timpurile bunii noștri strămoși, spre mai mare slavă a lui Dumnezeu și mândria sfântă a vălemărenilor!
Pr. Grigore Duma
