Aşa cum este deja cunoscut din mijloacele de comunicare, Sfântul Părinte papa Francisc a transmis o scrisoare, la 6 august 2015, prin care a instituit Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, care, începând de anul acesta, va fi celebrată la 1 septembrie.

„Anuala Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei – precizează Sfântul Părinte – va oferi fiecărui credincios şi comunităţilor oportunitatea preţioasă de a reînnoi adeziunea personală la propria vocaţie de păzitori ai creaţiei, înălţând către Dumnezeu mulţumirea pentru lucrarea minunată pe care el a încredinţat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul său pentru ocrotirea creaţiei şi milostivirea sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim”.

Pentru celebrarea Primei Zile de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei redăm cele două rugăciuni de la finalul enciclicei Laudato si’.

Rugăciune pentru pământul nostru
Doamne Preaînalte,
care eşti prezent în tot universul
şi în cea mai mică dintre creaturile tale,
Tu care înconjori cu duioşia ta
tot ceea ce există,
revarsă în noi forţa iubirii tale
pentru ca să ne îngrijim
de viaţă şi de frumuseţe.
Inundă-ne cu pace,
pentru ca să trăim ca fraţi şi surori
fără a dăuna nimănui.
Părinte al săracilor,
ajută-ne să-i răscumpărăm pe cei abandonaţi
şi pe cei uitaţi de pe acest pământ
care atât de mult valorează în ochii tăi.
Însănătoşeşte viaţa noastră,
pentru ca să protejăm lumea
şi să n-o prăduim,
pentru ca să semănăm frumuseţe
şi nu poluare şi distrugere.
Atinge inimile
celor care caută numai avantaje
pe cheltuiala săracilor şi a pământului.
Învaţă-ne să descoperim valoarea fiecărui lucru,
să contemplăm cu uimire,
să recunoaştem că suntem profund uniţi
cu toate creaturile
în drumul nostru spre lumina ta infinită.
Mulţumim pentru că eşti cu noi în toate zilele.
Susţine-ne, te rugăm, în lupta noastră
pentru dreptate, iubire şi pace.

Rugăciune creştină cu creaţia
Te lăudăm, Tată, cu toate creaturile tale,
care au ieşit din mâna ta puternică.
Sunt ale tale şi sunt pline de prezenţa ta
şi de duioşia ta.
Lăudat să fii!

Fiule ale lui Dumnezeu, Isuse,
de tine au fost create toate lucrurile.
Ai luat formă în sânul matern al Mariei,
te-ai făcut parte a acestui pământ
şi ai privit această lume cu ochi omeneşti.
Astăzi eşti viu în fiecare creatură
cu gloria ta de înviat!
Lăudat să fii!

Duhule Sfânt, care cu lumina ta
orientezi această lume spre iubirea Tatălui
şi însoţeşti geamătul creaţiei,
tu trăieşti şi în inimile noastre
pentru a ne stimula spre bine.
Lăudat să fii!

Doamne Dumnezeule, Unul şi Întreit,
comunitate minunată de iubire infinită,
învaţă-ne să te contemplăm
în frumuseţea universului,
unde totul ne vorbeşte despre tine.
Trezeşte lauda noastră şi recunoştinţa noastră
pentru fiecare fiinţă pe care ai creat-o.
Dăruieşte-ne harul de a ne simţi intim uniţi
cu tot ceea ce există.
Dumnezeu al iubirii, arată-ne locul nostru
în această lume
ca instrumente ale afectului tău
faţă de toate fiinţele de pe acest pământ,
pentru că niciuna dintre ele nu este uitată de tine.
Luminează-i pe stăpânii puterii şi ai banului
pentru ca să nu cadă în păcatul indiferenţei,
să iubească binele comun, să-i promoveze pe cei slabi,
şi să aibă grijă de această lume în care locuim.
Săracii şi pământul strigă:
Doamne, ia-ne pe noi cu puterea ta şi lumina ta,
pentru a ocroti fiecare viaţă,
pentru a pregăti un viitor mai bun,
ca să vină împărăţia ta
de dreptate, de pace, de iubire şi de frumuseţe.
Lăudat să fii!
Amin.

În spirit de comuniune cu Sfântul Părinte papa Francisc, cu toţi episcopii şi toţi cei care iubesc „darul creaţiei” vrem să ne asociem şi noi, episcop, preoţi şi credincioşi, în a aduce lui Dumnezeu laudă şi în a ne arăta preţuirea noastră pentru tot ceea ce Creatorul ne-a oferit cu atâta dăruire şi iubire – creaţia -, ca mijloc de înălţare a omului la demnitatea sa de colaborator al lui Dumnezeu, părintele tuturor.

Invocăm ajutorul şi mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, regina întregii creaţii, pentru ca de pe pământ să se înalţe un imn de adevărată laudă, aşa cum ne cheamă Sfântul Părinte papa Francisc, prin enclicica sa Laudato si’.

Cu preţuirea şi recomandarea noastră în Domnul: Ca toţi să fie una!

Iaşi, 31 august 2015

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi.