Anunțuri

 

Duminică, 10 septembrie

 

08.30: Liturghia copiilor.

17.30: Adorația euharistică.

18.00: Sfânta Liturghie de seară.

 

La ora 9:45 se va merge în procesiune spre Valea Seacă unde va fi hramul comunității.

 

După liturghia de la ora 1800 va fi repetiție la corul mare pentru hram.

 

Duminica viitoare, 17 septembrie între orele 9:30-15:00 echipa CIM în colaborare cu primăria Faraoani organizează la Oratoriul din Valea Mare Târgul locurilor de muncă la care vor fi prezenți angajatori care caută tineri și adulți pentru diferite locuri de muncă.

 

Luni, începând cu ora 9.30, copii sunt așteptați la școală pentru deschiderea noului an școlar. Recomandăm tuturor părinților sau bunicilor să-și trimită copii și nepoții la grădiniță și la școală pentru a primi o educație cât mai bună.

 

Joi, 14 septembrie, avem sărbătoarea Înălțării sfintei Cruci. Chiar dacă nu este sărbătoare de poruncă suntem invitați să participăm fie la liturghia de dimineață (ora 6.30), fie la liturghia de seară (ora 19.00), când vom avea posibilitatea de a venera relicva Sfintei Cruci a Mântuitorului.

 

Vineri, 15 septembrie, începem novena de pregătire la sărbătoarea sfântului Mihail Arhanghel.

 

Sâmbăta viitoare, începând cu ora 14:00 toți copii din comunitate sunt invitați la „Sâmbăta împreună” cu activități constructive și recreative.

 

Înscrierea pentru prima Sf. Împărtășanie și pentru Sfântul Mir va începe după hram. Catehezele pentru copii și tineri vor începe de asemenea după sărbătoarea hramului.

 

Duminica viitoare, 17 septembrie, la ora 11:00 va fi hramul la Bacău „Sfânta Cruce”.

 

Mulțumim consilierilor care au ajutat la lucrările de la biserică precum și binefăcătorilor care au mai oferit pentru restaurarea picturilor. (medalioanele cu misterele de rozariu sunt finalizate urmează să finalizăm stațiunile căii Sfintei Cruci)

 

Mulțumim și celor de pe sectorul II Valea de Jos care au ajutat la curățenia din biserică. Sâmbăta viitoare invităm la curățenie pe cei de pe sectorul III valea de Jos.

 

Vă dorim o săptămână binecuvântată!