Credincioşii din Valea Mare împreună cu pr. paroh Iosif Dămătăr şi pr. vicar Claudiu Bulai au sărbătorit duminică, 20 octombrie 2013, Ziua Recoltei la nivel local. Sfânta Liturghie a fost celebrată la ora 11.00 de pr. paroh, după care a urmat un moment artistic la Casa Tineretului.

Dimineaţa zilei de 20 octombrie promitea multe. Cerul era senin, soarele încălzea timid natura şi toţi ştiam că va fi o zi diferită de celelalte.

Credincioşii din comunitatea noastră sau îmbrăcat în haine de sărbătoare şi au venit în casa Domnului pentru ai mulţumi pentru roadele pământului şi a muncii lor.

După celebrarea liturgică a urmat un mic spectacol la Casa Tineretului. Copiii au pregătit o scurtă scenetă prin care au încercat să ne lămurească de ce au fost aleşi grâul şi strugurele să reprezinte trupul şi sângele lui Cristos. De asemenea, copiii de la Acţinea Catolică au pregătit un dans după melodia C’est la vie. Câţiva dintre tinerii comunităţii, care au fost animatori la Vara împreună, le-au prezentat celor de faţă câteva din basurile pe care i-au învăţat pe copii în această vară. A urmat apoi un recital al orchestrei Ecoul din Vale. La final, solista Andreea Bulai, din comunitatea noastră, a interpretat câteva cântece populare invitând pe cei prezenţi la dans şi voie bună.

A fost o zi frumoasă pe care am trăit-o din plin, mai ales că ne-am pregătit din timp pentru acest moment. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat ca acest moment să se realizeze cât mai bine.